Deputatul din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), vicepreşedintele partidului Alianţa Moldova Noastră, istoricul, scriitorul şi cercetătorul, Iurie Colesnic a declarat la postul de radio „Vocea Basarabiei" că de trei ani, de când nu activează CO, Televiziunea publică a fost lăsată fără supraveghere acestui organ important.
În opinia lui Colesnic, comportamentul conducerii Companiei publice este unul sfidător în raport cu noile autorităţi. Valentin Todercan a ignorat Forul suprem al statului, refuzând să se prezinte la şedinţa parlamentului, după care a refuzat transmisiunea în direct a şedinţei, ceea ce este absolut inadmisibil, fiindcă orice instituţie a statului se supune Parlamentului.
Iurie Colesnic susţine că modificările la Codul audiovizualului, efectuate recent de Legislativ, va permite deblocarea acestei situaţii şi transformarea televiziunii în una cu adevărat publică.
Postul de televiziune M1 este cel mai important ca acoperire. În opinia mai multor experţi, această televiziune a făcut mult rău societăţii sub regimul Voronin - spălare de creieri în stil comunist pe banii publici.

